Recapitulare Inteligentă: Hepatitele Acute Virale (HAV)

Această pagină structurează informațiile esențiale pentru fiecare tip de virus hepatitic, de la etiologie la profilaxie.


1. Hepatita Virală Acută Tip A (HVA)

Etiologie

  • Virus: Virusul Hepatitic A (VHA), un virus ARN fără anvelopă, din familia Picornaviridae. Este relativ rezistent în mediu.

Epidemiologie

  • Transmitere: Fecal-orală.
    • Contagiozitate: Maximă în perioada de incubație târzie și la debut.
    • Sursa: Omul bolnav.
    • Calea: Apă și alimente contaminate (ex: fructe de mare).
  • Profil: Boală a copilăriei și a zonelor cu igienă precară.

Tablou Clinic

  • Incubație: 10-50 de zile (medie 25-30).
  • Simptome:
    • Debut: Adesea pseudogripal (febră, mialgii) sau dispeptic (inapetență, grețuri, vărsături).
    • Perioada de stare: Icter sclero-tegumentar, urini colurice, scaune acolice, hepatomegalie.
  • Evoluție:
    • NU se cronicizează și nu induce stare de portaj.
    • Evoluția este autolimitată. Forma fulminantă este extrem de rară (<1%), dar severitatea crește cu vârsta.

Investigații Paraclinice

  • Teste nespecifice:
    • Sindrom de hepatocitoliză: Creștere marcată a transaminazelor (TGP/ALAT >> TGO/ASAT), de zeci sau sute de ori valoarea normală.
    • Sindrom de colestază: Creșterea bilirubinei (predominant directă), GGT, FA.
  • Markeri serologici specifici:

    Diagnosticul Serologic al HVA

    • Ac anti-VHA de tip IgM: Markerul infecției acute. Apar la debutul simptomelor și persistă 3-6 luni.
    • Ac anti-VHA de tip IgG: Apar în convalescență și persistă toată viața, conferind imunitate. Prezența lor indică o infecție veche, vindecată, sau status post-vaccinal.

Tratament și Profilaxie

  • Tratament: Nu există tratament etiologic (antiviral). Managementul este de susținere (repaus, regim alimentar).
  • Profilaxie:
    • Măsuri generale: Igiena mâinilor, a apei și alimentelor.
    • Profilaxie specifică: Vaccinarea cu vaccin inactivat este foarte eficientă. Se pot administra și imunoglobuline standard post-expunere.

2. Hepatita Virală Acută Tip B (HVB)

Etiologie

  • Virus: Virusul Hepatitic B (VHB), un virus ADN cu anvelopă, din familia Hepadnaviridae. Genomul persistă în nucleul hepatocitelor sub formă de cccDNA, ceea ce face eradicarea dificilă.

Epidemiologie

  • Transmitere: Parenterală (sânge și derivate, manopere medicale, droguri i.v.), sexuală și verticală (de la mamă la făt).
  • Contagiozitate: Ridicată.

Tablou Clinic

  • Incubație: 50-180 de zile (medie 60-90).
  • Simptome: Similar cu HVA, dar debutul este adesea mai insidios. Manifestările extrahepatice (artralgii, rash) sunt mai frecvente.
  • Evoluție:
    • NU se vindecă/eradică complet (clearance viral), ci se obține doar supresie virală persistentă.
    • Riscul de cronicizare depinde de vârstă:
      • Perinatal: 90%
      • Copii (1-5 ani): 20-50%
      • Adulți: 5-10%
    • Forma fulminantă este rară (<1%).

Investigații Paraclinice

  • Teste nespecifice: Sindrom de hepatocitoliză (TGP/ALAT crescute).
  • Markeri serologici specifici:

    Interpretarea Markerilor Serologici VHB

    • AgHBs: Antigen de suprafață. Prezența sa > 6 luni definește infecția cronică.
    • Ac anti-HBs: Anticorp de suprafață. Prezența sa indică imunitate (post-infecție sau post-vaccinare).
    • Ac anti-HBc IgM: Markerul infecției acute.
    • Ac anti-HBc IgG: Markerul contactului cu virusul (prezent în infecția acută, cronică și vindecată).
    • AgHBe: Marker de replicare virală activă și contagiozitate înaltă.
    • Ac anti-HBe: Apar în cursul seroconversiei, indicând o replicare virală redusă.
    • ADN-VHB: Încărcătura virală, cel mai sensibil marker al replicării.

Tratament și Profilaxie

  • Tratament:
    • Hepatita acută: De obicei nu necesită tratament antiviral.
    • Hepatita cronică: Tratamentul se face cu analogi nucleoz(t)idici (Entecavir, Tenofovir) sau, mai rar, cu Interferon pegylat.
  • Profilaxie: Vaccinarea este extrem de eficientă și este inclusă în programul național. Se pot administra și imunoglobuline specifice (HBIG) post-expunere.

3. Hepatita Virală Acută Tip C (HVC)

Etiologie

  • Virus: Virusul Hepatitic C (VHC), un virus ARN cu anvelopă, din familia Flaviviridae.

Epidemiologie

  • Transmitere: Predominant parenterală (istoric: transfuzii; actual: utilizatori de droguri i.v.). Transmiterea sexuală și verticală este mai puțin eficientă decât la VHB.

Tablou Clinic

  • Incubație: 40-120 de zile.
  • Simptome: Infecția acută este asimptomatică în majoritatea cazurilor. Formele simptomatice sunt de obicei ușoare, cu creșteri moderate ale transaminazelor.
  • Evoluție:
    • Are o tendință foarte mare de cronicizare (aproximativ 65%).
    • Spre deosebire de VHB, infecția cu VHC poate fi eradicată complet (“clearance viral”), obținându-se un răspuns virusologic susținut (RVS), considerat vindecare.
    • Forma fulminantă este excepțională.

Investigații Paraclinice

  • Markeri specifici:

    Diagnosticul Serologic și Molecular al HVC

    • ARN-VHC (viremia): Este primul marker care apare, la 10-14 zile de la infecție. Confirmă infecția activă.
    • Ac anti-VHC: Apar tardiv (6-12 săptămâni), marcând “fereastra imunologică”. Prezența lor indică contactul cu virusul, dar nu fac diferența între infecția acută, cronică sau vindecată.

Tratament și Profilaxie

  • Tratament:
    • Hepatita cronică: Se tratează cu Antivirale cu Acțiune Directă (AAD), cum ar fi combinațiile Sofosbuvir/Velpatasvir sau Glecaprevir/Pibrentasvir. Aceste regimuri orale, de 8-12 săptămâni, duc la vindecare (RVS) în peste 95% din cazuri.
  • Profilaxie: Nu există vaccin disponibil pentru VHC. Prevenția se bazează pe măsuri de reducere a riscurilor.

4. Hepatita Virală Acută Tip D (HVD)

Etiologie

  • Virus: Virusul Hepatitic Delta (VHD), un virus ARN defectiv, care are nevoie de învelișul (AgHBs) al virusului B pentru a se replica și transmite.

Epidemiologie și Patogenie

  • Condiție: Infecția cu VHD poate apărea doar la o persoană deja infectată cu VHB.
  • Forme de infecție:
    1. Coinfecție VHB+VHD: Dobândirea simultană a ambelor virusuri. Evoluția este adesea bifazică (un puseu de citoliză pentru VHB, urmat de un al doilea pentru VHD). Riscul de cronicizare este redus (5-10%).
    2. Suprainfecție VHD peste VHB cronic: Un purtător cronic de VHB se infectează cu VHD. Aceasta duce la o exacerbare severă a bolii hepatice, cu risc mare de evoluție spre ciroză (80%) și forme fulminante.

Diagnostic și Tratament

  • Diagnostic: Se face prin detectarea Ac anti-VHD (IgM pentru infecție acută).
  • Tratament: Interferon pegylat.
  • Profilaxie: Vaccinarea anti-VHB previne și infecția cu VHD.

5. Hepatita Virală Acută Tip E (HVE)

Etiologie

  • Virus: Virusul Hepatitic E (VHE), un virus ARN fără anvelopă. Genotipurile 1 și 2 sunt umane, în timp ce 3 și 4 sunt zoonotice.

Epidemiologie

  • Transmitere:
    • Fecal-orală (Genotipurile 1, 2): Prin apă contaminată, în special în țările în curs de dezvoltare.
    • Zoonotică (Genotipurile 3, 4): Prin consum de carne de porc insuficient preparată termic, în țările dezvoltate.
  • Contagiozitate: Similară cu HVA.

Tablou Clinic

  • Incubație: 2-9 săptămâni.
  • Simptome: Similar cu HVA, de obicei autolimitată.
  • Evoluție:
    • NU se cronicizează la pacienții imunocompetenți.
    • Risc de cronicizare la pacienții imunocompromiși (transplantați, HIV).
    • Risc înalt de hepatită fulminantă (mortalitate ~20%) la femeile gravide în trimestrul III.
    • Poate avea manifestări extrahepatice (neurologice, renale).

Diagnostic și Tratament

  • Diagnostic: Serologic (Ac anti-VHE IgM/IgG) și molecular (ARN-VHE).
  • Tratament:
    • De obicei, suportiv.
    • În formele severe sau cronice la imunodeprimați, se poate utiliza Ribavirina.
  • Profilaxie: Nu există vaccin aprobat pe scară largă. Prevenția se bazează pe măsuri de igienă.