2. Tanatologia

Tanatologia

Cuprins

Definiție 2.1. Etapele morții 2.1.1. Agonia 2.1.2. Moartea clinică 2.1.3. Moartea reală (biologică) 2.1.4. Moartea aparentă (vita minima) 2.2. Clasificarea medico-legală a morţii 2.2.1. Moartea violentă 2.2.2. Moartea neviolentă 2.2.3. Moartea prin inhibiţie Clasificare Judiciară Moartea suspectă şi moartea subită 2.3. Diagnosticul morţii 2.3.1. Semnele clinice (de orientare) 2.3.2. Semnele de certitudine 2.3.2.1. Modificări precoce 2.3.2.1.1. Răcirea cadavrului 2.3.2.1.2. Deshidratarea cadavrului 2.3.2.1.3. Lividităţile cadaverice 2.3.2.1.4. Rigiditatea cadavrului 2.3.2.1.5. Autoliza 2.3.2.2. Modificări tardive 2.3.2.2.1. Modificări destructive 2.3.2.2.2. Modificări conservative 2.4. Reacţii vitale, postvitale şi supravitale 2.4.1. Manifestările post-vitale 2.4.2. Reacţiile vitale 2.4.3. Reacţiile supravitale 2.5. Tanatocronologie (Referință la modificările cadaverice)

---

Tanatologia, a cărei denumire provine din limba greacă - thanatos=moarte, logos=studiu -, este un capitol al medicinei legale care se ocupă de studiul complex al morţii, al mijloacelor ei de investigaţie şi al tuturor proceselor legate de acest fenomen.

Definiţie Moarte

Definiție

Moartea este încetarea ireversibilă a funcţiilor vitale (respiratorii, circulatorii şi a sistemului nervos central), cu încetarea consecutivă a metabolismului celular.

2.1. Etapele morţii

Instalarea morţii este un proces care survine progresiv, în etape succesive. Între viaţă şi moartea biologică (reală) există stadii intermediare, numite stări terminale.

2.1.1. Agonia

Este o etapă de trecere de la viaţă la moarte (agon=luptă, lb. greacă). Agonia se caracterizează prin diminuarea marcată a funcţiilor vitale (respiraţie, circulaţie sanguină, metabolism, viaţa de relaţie), cu manifestări haotice ale acestora.

Manifestările clinice ale agoniei:

• Pierderea contactului cu realitatea imediată
• Imobilitate totală
• Facies hipocratic
• Dispariţia simţurilor (primul dispare văzul şi ultimul auzul)
• Respiraţie rapidă, superficială, neregulată
• Aritmie cardiacă cu tahicardie progresivă, puls slab
• Cianoză, răcirea extremităţilor, transpiraţii reci, hipotermie

Forme clinice ale agoniei:

1. Agonia cu delir: cu stări de agitaţie, până la acte de violenţă (apare în cazul bolilor febrile, al meningoencefalitelor şi al psihozelor).
2. Agonia lucidă: cu luciditate păstrată, apare în cazul bolilor cardio-vasculare.
3. Agonia alternantă: delirul alternează cu perioade de luciditate.

Durata agoniei este diferită în funcţie de cauza morţii.

2.1.2. Moartea clinică

Reprezintă etapa de trecere de la viaţă la moartea biologică şi este caracterizată prin dispariţia funcţiilor respiratorii şi cardiace (de obicei prima dispare funcţia respiratorie). Durata morţii clinice este de aproximativ 5 minute, iar după această perioadă apar modificări structurale ireversibile ale neuronilor corticali, instalându-se:

1. Moartea cerebrală (corticală):

   • Încetarea activităţii corticale.
   • Traseu izoelectric pe electroencefalogramă (EEG).

   Importanță

   Apariţia leziunilor morfologice ireversibile ale neuronilor corticali face inutilă (dar nu imposibilă) reanimarea funcţiilor cardiace şi respiratorii, datorită instalării stării de decerebrare.

2. Coma depăşită (viaţa menţinută, supravieţuire artificială):

   • Moarte corticală cu menţinerea funcţiilor vegetative (se realizează numai în secţii de terapie intensivă).
   • Clinic şi paraclinic:
     • Absenţa reflexelor nervilor cranieni.
     • Abolirea respiraţiei spontane (activitatea cardiacă continuă să existe, uneori).
     • Traseul plat al EEG (chiar după stimuli dureroşi sau luminoşi).

2.1.3. Moartea reală (biologică)

Urmează după moartea clinică şi se caracterizează prin încetarea proceselor metabolice celulare, cu modificări structurale ireversibile, consecutive lipsei de oxigen. În această etapă apar semnele morţii reale şi pentru un timp persistă manifestări postvitale.

2.1.4. Moartea aparentă (vita minima)

Este o stare rar întâlnită (descrisă mai ales în literatura veche). Se caracterizează prin:

• Anestezie
• Abolirea reflexelor osteotendinoase
• Corp imobil
• Funcţiile respiratorie şi cardio-circulatorie sunt foarte reduse, astfel încât nu pot fi evidenţiate prin metodele de investigaţie clasică.

Confuzie

Datorită acestor caracteristici, moartea aparentă poate fi confundată uneori cu moartea reală şi sunt cazuri celebre citate în istorie despre asemenea situaţii.

2.2. Clasificarea medico-legală a morţii

Din punct de vedere medico-legal, moartea este:

1. Violentă
2. Nevioloentă
3. Prin inhibiţie

2.2.1. Moartea violentă

Este moartea care se datorează acţiunii brutale şi bruşte a unor factori traumatici exteriori asupra organismului (mecanici, fizici, chimici, biologici). (Vezi și Obiectul infracțiunii)

2.2.2. Moartea neviolentă

Este moartea datorată unor cauze intrinseci organismului. Poate fi:

• Patologică: prin boli acute sau cronice.
• Naturală: rar, la vârste foarte înaintate prin uzura organismului, cazuri în care autopsia nu evidenţiază o cauză evidentă tanato-generatoare.

2.2.3. Moartea prin inhibiţie

Survine prin acţiunea unui factor traumatic extern de mică intensitate care acţionează asupra unei zone hiper-reflexogene, declanşându-se astfel un reflex inhibitor. (Vezi Leziuni prin arme proprii - Moarte prin inhibiție)

Clasificare Judiciară

Din punct de vedere judiciar, moartea violentă poate fi:

• Omucidere
• Sinucidere (Suicid)
• Accident
• Eutanasie
• Execuţie

Moartea suspectă şi moartea subită

Citat Legislativ

În C. pr. pen, art. 114 este prevăzută “obligativitatea expertizei medico-legale pe cadavru în caz de moarte violentă şi moarte suspectă”.

• Moartea suspectă: Nu este termen medico-legal ci juridic (antrenează implicit o activitate de anchetă). Termenul include:

  • Decesele inexplicabile.
  • Produse în locuri neobişnuite.
  • În împrejurări necunoscute.
  • Survenite cu totul neaşteptat, la persoane în plină sănătate aparentă.
  • În acest cadru au fost înglobate şi:
    1. Decesele în primele 24 de ore de la internarea în spital.
    2. Decesele din timpul intervenţiei chirurgicale.
    3. Decesele prin complicaţii ale sarcinii, naşterii şi lăuziei.
    4. Cadavrele neidentificate.
  • Din categoria morţilor suspecte face parte şi moartea subită.

• Moartea subită: Este moartea neviolentă, de cauze patologice, survenită (instalată) cel mai adesea brusc (precedată sau nu de agonie), pe neaşteptate la persoane în sănătate aparentă (sau bolnavi care anterior nu prezentau simptomatologie agravantă) în locuri variate (domiciliu, mijloace de transport, etc.) prin circumstanţe ce trezesc suspiciuni.

  • Caracteristici definitorii (după autorii anglo-saxoni): SUUD - Sudden, Unexpected, Unexplained, Death.
  • Clasificare morfo-patologică:
    1. Morţi subite cu leziuni organice incompatibile cu viaţa: rupturi anevrismale, hemoragii cerebrale, infarct miocardic, meningoencefalite, trombembolii, pneumopatii.
    2. Morţi subite cu leziuni cronice: ateromatoza, miocardoscleroza, scleroze pulmonare şi renale. Cauze potenţiale actualizate de factori favorizanţi: stres, variaţiile temperaturii/presiunii atmosferice, efort fizic, ingestie de alcool, masă copioasă, raport sexual, defecaţie, traumatism minor.
    3. Morţi subite cu tablou lezional nespecific: stază viscerală, sufuziuni sangvine. Se întâlnesc atât în morţi neviolente (viroze, boli contagioase, şoc anafilactic, alergii) cât şi în morţi violente (asfixii mecanice, intoxicaţii, electrocutare).

2.3. Diagnosticul morţii

În diagnosticarea morţii se utilizează semne de:

• Orientare (cu o valoare relativă): semnele clinice
• Certitudine: modificările cadaverice (tanatologice)

2.3.1. Semnele clinice (de orientare)

Sau semnele negative de viaţă sunt:

1. Lipsa respiraţiei: evidenţiată prin:
   • Inspecţie: absenţa mişcărilor respiratorii.
   • Auscultare: absenţa murmurului vezicular.
   • Testul cu fulgul în faţa narinelor.
   • Testul cu oglinda în faţa orificiului nazal şi bucal.
   • Testul cu vasul cu apă aşezat pe torace.
2. Lipsa activităţii cardio-circulatorii: evidenţiată prin:
   • Lipsa pulsului.
   • Auscultare: lipsa zgomotelor cardiace.
   • Traseul plat al electrocardiogramei (ECG).
   • Transluminarea mâinii: degetele devin opace.
   • La incizia pielii: lipsa hemoragiei.
   • La ligatura degetului: lipsa cianozei.
   • În puncţia cardiacă: lipsa sângerării pe ac.
3. Sistem nervos central:
   • Lipsa reflexelor (ultimul dispare reflexul cornean - dispare în coma profundă).
   • Traseu EEG plat.
4. Alte semne:
   • Semnul arsurii (aplicarea flăcării pe tegument):
     • Moarte aparentă: flictenă cu lichid, reacţie inflamatorie.
     • Moarte reală: proeminenţă epidermică uscată, fără înroşirea tegumentului din jur.

2.3.2. Semnele de certitudine

Pot fi clasificate în:

• Modificări precoce: intervin în primele 24 de ore.
• Modificări tardive: intervin după 24 de ore.

2.3.2.1. Modificări precoce

2.3.2.1.1. Răcirea cadavrului (Algor mortis)

• Cauza: Oprirea circulaţiei şi metabolismului, pierderea de căldură.
• Importanță: Semn de moarte reală; stabilirea datei morţii (tanatocronologie) - valoare relativă.

2.3.2.1.2. Deshidratarea cadavrului

• Cauza: Încetarea circulaţiei sangvine, evaporarea apei.

2.3.2.1.3. Lividităţile cadaverice (Livor mortis)

Petele cadaverice.

• Cauza: Încetarea circulaţiei sangvine, migrarea pasivă a sângelui prin vase spre zonele declive necompresate (legea gravitaţiei).
• Faze:
  1. Hipostaza:
     • Timp: 2 - 16 ore.
     • Aspect: Pete roşii-violacee, mici inițial, apoi confluente în zone declive, necompresate.
     • Digito-presiune: Dispar, reapar rapid.
     • Modificare poziție: Dispar, reapar în noile zone declive.
  2. Difuziunea:
     • Timp: 15 - 24 de ore.
     • Aspect: Pete violacee extinse, confluente, apar şi pe părţile laterale.
     • Digito-presiune: Pălesc, nu dispar complet.
     • Modificare poziție: Nu dispar, dar apar şi în noile zone declive.
  3. Imbibiţia:
     • Timp: După 18 - 24 de ore (coincide cu începutul putrefacţiei).
     • Aspect: Pete intense, tentă verzuie (hemoliză completă).
     • Digito-presiune: Nu dispar.
     • Modificare poziție: Nu dispar, nu se formează în noile zone declive.
• Importanță medico-legală:
  • Data morţii: Tanatocronologie.
  • Poziţia cadavrului: Eventuala modificare a poziţiei.
  • Cauza morţii:
    • Roşii-carmin: Intoxicaţie cu CO, cianuri, frig.
    • Vinete: Asfixii mecanice.
    • Cafenii: Intoxicaţii cu hemolitice, methemoglobinizante.
  • Absența/Diminuarea lividităților: Caşexii, colaps, hemoragii.

2.3.2.1.4. Rigiditatea cadavrului (Rigor mortis)

• Definiție: Contractura musculară cu înţepenirea (blocarea) articulaţiilor.
• Importanță: Semn de moarte reală; date pentru poziţia şi data morţii (tanatocronologie).
• Cauza: Modificări postmortem ale vâscozităţii miozinei (creştere acid lactic, scădere ATP, scădere apă).
• Musculatura netedă: Mioză, piele de găină, modificări vezică urinară, vezicule seminale, miometru, miocard, etc.
• Faze:
  1. Instalare: 2 - 12 ore post mortem. Ordine cranio-caudală (legea lui Nysten). Rigiditatea învinsă mecanic se reface. Apare la 2-3h (față, gât), 6-12h (membre superioare, trunchi). Predomină la flexori și articulații mici.
  2. Faza de stare: 12 - 24 ore. Rigiditatea învinsă mecanic nu se reinstalează.
  3. Faza de rezoluţie: După 24 - 48 ore. Dispare în ordinea instalării. Completă în 3-7 zile.
• Factori de influență:
  • Rigiditate rapidă: Toxice convulsivante (stricnină, cianuri), pesticide (paration, DNOC), boli convulsivante. Rigiditate de decerebrare: lezare diencefal (decapitare, zdrobire cap, fulgeraţie) - imprimă poziția din momentul morții.
  • Rigiditate tardivă: Intoxicaţii cu ciuperci, fosfor, anemii.
  • Absență/Rezoluție rapidă: Stări septice.
  • Temperatura: Crescută (grăbeşte instalarea/rezoluţia), scăzută (încetineşte instalarea/prelungeşte durata).
  • Mediu: Cald, umed, rece.
  • Musculatură: Dezvoltată, slabă.

2.3.2.1.5. Autoliza

• Definiție: Modificare distructivă precoce, sub acţiunea enzimelor proprii (creştere hidrolaze, inhibare redoxidaze).

2.3.2.2. Modificări tardive

Clasificare:

1. Distructive:
   1. Putrefacţia
   2. Distrugerea cadavrului de către animale
2. Conservative:
   • Naturale:
     1. Mumificarea
     2. Adipoceara
     3. Lignifierea
     4. Îngheţarea
   • Artificiale:
     1. Îmbălsămarea
     2. Congelarea

2.3.2.2.1. Modificări destructive

2.3.2.2.1.1. Putrefacţia

• Definiție: Proces de natură microbiană prin care substanţe organice (mai ales proteinele) sunt descompuse în substanţe anorganice.
• Debut: Vizibilă la 48 - 72 de ore postmortem. Începe la nivelul intestinului.
• Caracteristici:
  • “Circulaţia postumă”: Difuzarea sângelui hemolizat şi putrefiat prin pereţii vaselor venoase superficiale, colorând tegumentul adiacent în cafeniu-murdar, aspect arborescent.
  • Faza gazoasă: Degajare de gaze → umflarea cadavrului, faţa tumefiată (“tête de negre”), emfizem subcutanat şi visceral, flictene cu gaz şi lichid tulbure, sânge spumos.
  • Efecte presiune gaze:
    • Expulzia de materii fecale şi urină.
    • Eliminare conţinut gastric prin gură/nas.
    • Eliminare spumă roşiatică prin căile respiratorii superioare.
    • La gravide: expulzia fătului (“naştere în sicriu”).
  • Faza de lichefiere şi topire: Urmează fazei gazoase. Organele se lichefiază. Cartilaje laringiene/traheale se separă, suturi craniene se desfac, scheletul se separă.
  • Scheletizarea: În condiţii obişnuite de înhumare, are loc în 7-10 ani. (Vezi Autopsia Cadavrelor Putrefiate)

2.3.2.2.1.2. Distrugerea cadavrului de către animale

• Acțiune postmortem a insectelor (larve - entomologie), rozătoarelor, carnivorelor, peștilor etc.

2.3.2.2.2. Modificări conservative

Apar în condiţii de mediu care împiedică putrefacţia.

2.3.2.2.2.1. Mumificarea

• Deshidratare rapidă și accentuată în mediu uscat și ventilat. Pielea devine uscată, dură, brună.

2.3.2.2.2.2. Adipoceara (Saponificarea)

• Transformarea grăsimilor subcutanate într-o substanță alb-gălbuie, ceroasă, onctuoasă, în mediu umed, lipsit de aer (apă, sol argilos).

2.3.2.2.2.3. Lignifierea (Tanarea)

• În medii bogate în tanin (mlaștini, turbării). Pielea devine asemănătoare cu pielea tăbăcită, brună, dură.

2.3.2.2.2.4. Îngheţarea naturală

• Conservare prin frig intens și persistent (hipotermie).

2.4. Reacţii vitale, postvitale şi supravitale

2.4.1. Manifestările post-vitale

Reprezintă viaţa reziduală a unor celule, ţesuturi, organe sau părţi ale organismului, după încetarea vieţii organismului ca întreg. Se întâlnesc în structuri mai puţin diferenţiate, mai rezistente la anoxie:

1. Mişcări peristaltice intestinale (pot rezulta invaginaţii intestinale fără modificări circulatorii).
2. Mobilitatea spermatozoizilor (persistă 2 - 3 zile postmortem).
3. Excitabilitate electrică:
   • Muşchi scheletici: 2-6 ore postmortem.
   • Miocard: 15-20 minute postmortem.

2.4.2. Reacţiile vitale

Modificări umorale sau morfologice de răspuns a celulelor şi ţesuturilor în viaţă la diferite tipuri de agresiuni (traumatisme mecanice, fizice, chimice). Totalitatea modificărilor generale şi locale ca răspuns la acţiunea unui traumatism.

Tipuri:

1. Reacţii vitale locale:
   1. Infiltratul hemoragic: infiltraţia cu sânge a ţesuturilor traumatizate.
   2. Coagularea fibrinoasă.
   3. Retracţia ţesuturilor: depărtarea marginilor plăgii.
   4. Inflamaţia:
      • Macroscopic: hiperemie, tumefacţie, infiltrare sero-sanguină, cruste.
      • Microscopic: marginaţie leucocitară, leucocitoză locală, diapedeză, fagocitoză, liză celulară.
   5. Procese distrofice şi necrotice (histochimice, histologice).
   6. Modificări ale hemoglobinei: apariţia hemosiderinei şi hematoidinei în ţesuturi, virarea culorii revărsatelor sangvine.
   7. Modificări enzimatice (vezi tanatocronologia).
2. Reacţii vitale generale:
   1. Aspiraţii pulmonare: prezența în alveole a materialelor (diverse substanțe, sânge, conținut gastric) - dovadă a respiraţiei în momentul contactului.
   2. Embolia: grasă, gazoasă, tisulară. Transport intravascular de materii anormale.
      • Embolia grasă: traumatisme puternice (fracturi, striviri țesut adipos) - evidențiabilă histologic (plămân, creier etc.).
      • Embolia tisulară: condiții similare.
      • Embolia gazoasă: secționare vene mari gât, avorturi artizanale etc.
   3. Înghiţirea unor substanţe: sânge, ţesut cerebral, corpi străini, lichide de imersie (cu rezerve).
   4. Modificări SNC, circulatorii, endocrine, umorale, dismetabolice.
   5. Mioglobinuria: în traumatisme musculare (mioglobină în tubi renali, urină).
   6. Reacția sistemului limfatic: eritrocite, grăsimi emulsionate, eritrofagie în ganglioni regionali.

Clasificare reacții vitale:

• Semne vitale: Indicii că victima era în viaţă (ex: împroşcarea sângelui în plăgi arteriale, ciuperca de spumă la înecaţi).
• Reacţii vitale:
  • Precoce: Infiltrate hemoragice.
  • Semitardive: Procese inflamatorii.
  • Tardive: Cicatrizarea.

Diagnostic diferenţial: Cu epifenomene lezionale agonale (regurgitare conţinut gastric în căi respiratorii fără reacţii vitale, ulcere de stres agonale, leziuni de anoxie/necroză cerebrală în come prelungite).

Semne Histologice

• Semnul fibrei elastice (Kernbach): Fibre elastice conjunctive rupte în masa hemoragică.
• Raport Leucocite/Hematii (Verdereaux): Mai mare în regiunea traumatizată vital.
• Testul leucocitozei traumatice (Piedelievre): Aflux de leucocite în ţesutul subcutanat adiacent plăgii (în câteva ore). Absența indică leziune post-mortem sau moarte rapidă.

2.4.3. Reacţiile supravitale

Aptitudinea unui organism cu leziuni, de regulă tanatogeneratoare, de a mai executa acte motorii cu aspect vital. Răspunsul depinde de organul afectat, intensitatea leziunii, leziuni asociate. Importante când agresiunea și găsirea cadavrului sunt în locuri diferite.

Cazuri din Literatură

• Subiect împușcat în cap recurge la spânzurare.
• Trunchi ridicat după decapitare prin tren.
• Mișcări ale ochilor/buzelor la capete decapitate (Revoluția Franceză).
• Subiect cu cui de 8 cm bătut în cap merge 14 km.
• Individ scrie scrisoare după secționarea gâtului.

Expertiza medico-legală coroborează organul/zona lezată, intensitatea, leziunile asociate, existenţa reacţiei vitale.

2.5. Tanatocronologie

Studiul timpului scurs de la moarte. Se bazează în principal pe analiza modificărilor cadaverice:

• Răcirea cadavrului
• Lividitățile cadaverice (stadiul lor)
• Rigiditatea cadaverică (instalare, generalizare, dispariție)
• Autoliza
• Putrefacția (stadiul ei)
• Entomologia medico-legală (stadiul de dezvoltare al larvelor)
• Modificări biochimice postmortem (ex: nivel potasiu în umoarea vitroasă).

Valoare Relativă

Datarea morții este adesea o estimare, influențată de numeroși factori endogeni și exogeni (temperatură, umiditate, îmbrăcăminte, stare de nutriție etc.).